Share
IATĂ, VIN COLINDĂTORI…

IATĂ, VIN COLINDĂTORI…

Am intrat în timpul feeric al colindelor care vestesc bucuria Nașterii Domnului. Acum trăim fericirea copilului din noi care îl primește, prin colind, pe Domnul Iisus Hristos, Care vine în lume ca ”Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.

Această frumoasă tradiție de a colinda este o chemare către  fiecare dintre noi de a fi asemenea îngerilor și păstorilor de la Betleem, vestitori ai iubirii milostive  a lui Hristos în lume.

Colindele își ating scopul doar dacă cei care le cântă îl au în centrul vieții lor pe Hristos drept călăuzitor pe calea desăvârșirii spirituale.

Credincioșii parohiei noastre s-au bucurat duminică, 15 decembrie, după Sfânta Liturghie, de vestea cea bună a Nașterii Domnului, adusă prin versuri de colinde interpretate  de un grup de elevi ai  Școlii Gimnaziale nr 39 din sectorul 2, sub îndrumarea doamnei lor învățătoare și a părintelui paroh.

Enoriașii au cântat împreună cu elevii colindele preferate ale copilăriei, fiind sensibilizați de glasurile cristaline ale copiilor.

Copiii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos. La final, au primit daruri și au fost foarte încântați de căldura cu care au fost întâmpinați de enoriașii parohiei.