ISTORIC

Biserica „Sfântul Grigorie Teologul - Popa Chițu”
Biserica „Sfântul Grigorie Teologul – Popa Chițu”

Biserica “Popa Chițu” din București, Str. Logofăt Luca Stroici Nr. 33, Sector 2,  s-a zidit din temelie în anul 1813 prin strădania preotului Grigore Chițu, cu sprijinul breslei cavafilor pe locul unei alte biserici mai mici, demolată în urma cutremurului din anul 1802. La construcția bisericii au participat alături de preotul Grigore, preoții Mușat și Stoica împreună cu diaconul Petre.

Biserica a avut mai multe hramuri dintre care amintim: “Sfântul Grigore Teologul”, “Sfântul Spiridon”, “Soborul Sfinților Arhangheli”, “Adormirea Maicii Domnului” și “Sfântul Nicolae”, în prezent păstrându-se hramul “Sfântul Grigore Teologul” și „Adormirea Maicii Domnului”.

Actuala biserică se află pe locul unui vechi cimitir despre care nu se mai știe nimic și care era menționat ca o gradină mare a bisericii în care se îngropau morți, ale căror oseminte se descoperă și astăzi. Biserica veche era îndreptată cu fața spre miazăzi, spre strada principală, iar biserica nouă s-a zidit cu fața spre apus, după rânduială.

Curtea bisericii măsoară o suprafață de 900 m2, biserica aflându-se în mijlocul rotondei care o înconjoară, spațiul curții fiind delimitat de stradă printr-o împrejmuire din gard și trotuarul public. Strada care înconjoară biserica pleacă din strada principală, actuala Maria Rosetti, și mergea spre nord până la actuala stradă a Viitorului. Biserica “Popa Chițu” mai deține și terenurile de pe partea opusă a străzii ce o înconjoară, pe unul din terenuri fiind construite doua case parohiale.

Biserica “Popa Chițu” avea inițial o singură turlă în fața catapetesmei, însă în urma cutremurului din 1838 și datorită uzurii anilor, în anul 1879 biserica a fost renovată de preotul Ion Niculescu, adăugându-i-se cea de-a doua turlă clopotniță la intrare. Totodată au fost îmbrăcate în argint icoanele împărătești și s-a mărit biserica cu încă trei metri înspre intrare. După 55 de ani, preotul Alexandru Nicoreanu reface din nou biserica, afirmând ca a găsit-o într-o “adevărată ruină și paragină”. Ctitorul principal a fost Dumitru Nestor, președintele “droghiștilor”, care a contribuit la refacerea bisericii în cinstea și amintirea soției sale Steliana.

Cele mai importante lucrări și realizări ale bisericii au fost făcute între anii 1935 – 1940: pictura în frescă cu sfinți în medalion și tablouri cu scene din viața Mântuitorului, realizată de pictorul Iosif Keber, ajutat de colegi ai săi, Hermineanu și Nițulescu; pardoseala unică în klein-mozaic, catapeteasma cu sculpturi și ornamente deosebite, vitralii la ferestrele mari, lambriul de marmură în pronaos. Toate acestea s-au făcut după ce tencuiala interioară și exterioară a fost dată jos și refăcută total. În partea exterioară a bisericii s-au executat 91 de ocnițe sub streașină, în care ulterior au fost aplicate picturi ale Sfinților, în partea din față pictându-se icoanele Maicii Domnului, Sf. Spiridon și Sf. Nicolae. În fața bisericii s-a adăugat un frumos pridvor susţinut de șase coloane cilindrice și cinci arcade.

În anii 1975 – 1980, biserica a fost din nou renovată complet, interior și exterior, din cauza a încă două cutremure care și-au lăsat amprenta asupra ei. Sistemul de evacuare nu mai funcţiona și igrasia se ridicase peste doi metri, mai ales în interior. Pictura în frescă a fost refăcută de autorul ei din 1935, Iosif Keber. S-a adăugat pe fațade o friză continuă cu 91 de ocnițe pictate cu icoane de sfinţi (acoperite cu sticlă). S-au făcut de asemenea, lucrări capitale la instalaţia electrică, Sfântul Altar, Sfânta Masă, Sfânta Cruce, adăugându-se un jilţ arhieresc și șase strane pentru preoți. La data de 19 octombrie 1980, alături de Prea Sfințitul Episcop Vicar Vasile Târgovișteanul, cu aprobarea Prea Fericitului Patriarh Iustin al României, au participat aproape o mie de credincioşi la târnosirea bisericii, prin osteneala preotului Vasile Daia.

Așa cum arată în prezent, biserica este încăpătoare (23,5 x 7,5m), cu un plan treflat, abside circulare evazate și o turlă Pantocrator, peste naos. Din bolta în leagăn care acoperă pronaosul se dezvolta o cupolă turtită. Peste vestibul se află cafasul, la care se ajunge pe o scara îmbrăcată în marmură roșie, iar deasupra acestuia se ridica turnul-clopotniță. Ambele turle au la bază un plan octogonal, fiind tencuite și profilate.

În fața bisericii, pe fațada vestică, încheiată cu fronton, este adăugat un pridvor deschis pe înălțimea celor trei arcade sprijinite pe coloane de zidărie pictate, ridicate pe piedestale de înălțimea soclului. Postamentele sunt îmbrăcate în prezent în piatră naturală. Fațada a fost frumos ornamentată, cu motive florale între arcele pridvorului, sub cornișa generală și cea a turlelor. Ferestrele bisericii sunt mari, terminate semicircular, cu un ancadrament ce se ridică până la înălțimea frizei. Pictura interioară este realizată în panouri cu scene din viața Mântuitorului, conturate în culori calde, palide, predominând ocrul.

Biserica a avut în total 5 hramuri (care s-au schimbat în urma restaurărilor care au fost realizate ca urmare a cutremurelor și a deteriorărilor) după aprecierile preoților care au slujit biserica la acele vremuri: ”Sf. Grigore Teologul”, ”Sf. Spiridon”, ”Sf. Nicolae”, ”Sfinții Arhangheli” și ”Adormirea Maicii Domnului”. În prezent, se păstrează hramul “Sf. Grigore Teologul” ca hram principal și “Adormirea Maicii Domnului” ca al doilea hram al bisericii.